AMALGAM DE VISE SI CULORI

Plec in pragul inserarii, pe la 17 si ceva. Mai bine zis "plecam", ca nu-s singur pe poteca. Pret de cativa kilometri ne aerisim in aerul caldut al ultimelor zile de toamna; sper sa mai tina cu noi vremea, caci 20 de grade la poalele Tampei in noiembrie apar cam rar. Ne intersectam cu umbrele altor conlocuitori, mai mult sau mai putin grabiti. Frunzele ruginii marginesc aleile si trotuarele, ramurile copacilor au ramas golase in bataia vantului, mai aspru pe zi ce trece. La intoarcere, nu mai e asa cald, e acceptabil insa; poate din cauza ca merge destul de alert. Strazile sunt mai pustii, mult mai putini oameni decat la ora cand am iesit din casa. Ne apropiem de intersectia cu straduta ce duce la piata. Pe o banca, un profil garbovit, in umbra umbrei. Mi-aduc aminte ca tabloul imi este cunoscut. Insa era in urma cu ceva vreme, o luna, poate doua sa fi fost, de cand mi s-a intiparit in minte. Batrana statea cu cateva legume intinse pe banca, asezate frumos peste niste ziare. O gramajoara de ceapa, cativa morcovi, o conopida, niste ardei, pastarnac; toate asezate acolo, una langa alta, in umbra umbrei. Era frig, destul frig, cat sa simtim ca "strange". Daca noua ne era frig, ce sa mai zic de sarmana batrana, o mana de om, infofolita in cateva haine. Din departare parca semana cu bunica, poate doar o inchipuire, poate mintea imi juca feste. Un lucru era cert : incerca sa alunge frigul miscandu-si picioarele, atat cat putea. O intreb cu cat da ceapa, apoi morcovii. "2 lei, maica, 2 lei" Iau gramajoara de ceapa, un morcov si un pastarnac. Ii intind hartia de 5 lei si ii zic ca e bine asa. Se uita mirata, multumeste necontenit, are o licarire in ochi, acea luminita care ma umple, care imi da satisfactie. Luam cumparaturile si ne vedem de drum, lasam umbra umbrei. Sper sa nu-si intinda ghearele mai mult decat e necesar, sa nu ne faca sa aprindem lumanari si sa ne infunde narile cu miros de tamaie. Mortii cu mortii, vii cu vii. Ramana fiecare sa mearga doar atunci cand ii va suna sorocul. Iar cand acesta rasuna triumfator, curmand linistea cimitirului cu salve de arma, inseamna ca luatu-s-a cineva important si mare. Asa sa fie, adevarata si dreapta a fi aceasta gandire ? Sau doar mai exista si exceptii, ca restul sunt umpluturi, menite a curma linistea noastra, a celor inca ramasi a ne pregati pentru mai departe, pentru ce va fi sa vina???
Retoric si degeaba, ne lamentam in umbra umbrei, hranindu-ne cu miros de tamaie si cu urme de gloante oarbe ...

Ultima raza de lumina mangaia linia imaginara a orizontului sangeriu. Ultima zvacnire a soarelui se incapatana sa invaluie varfurile ascutite ale crestelor din zare. Priveam consternat la o batalie pierduta, incapabil sa schitez un gest. Se stinse. Doar nuantele de gri perseverau in nestire, contempland linistite absurdul unei infruntari vesnice, de milioane de ani. Iar si iar, iar si iar. Strang din dinti, cu pumnii inclestati parca pentru ultima oara; degeaba, e doar o iluzie, maine o iau de la capat ...
"si maine, va fi o zi" ...

ABSURD